Realitățile crunte ale războaielor, de-a lungul istoriei, și nu numai, scot la iveală diferite trăsături ale oamenilor. Pe când unii sunt pasivi, insensibili la suferință, alții simt imboldul de a ajuta și  de a trece la fapte. Suferința celor implicați direct este de nedescris în cuvinte, iar ajutorul primit este ca o mană cerească. De multe ori, singura lor alinare rămâne credința în Dumnezeu și speranța în umanitatea semenilor.

Nu pot să rămân insensibil la acțiunile inumane din zilele noastre ce se petrec în războiul din Ucraina. Recent am citit un articol al părintelui ortodox Constantin Necula și m-am gândit să-l împart cu voi pentru că, în calitate de creștini, indiferent de confesiune, în primul rând suntem oameni creați de același Dumnezeu, la care ne adresăm cu toții cu apelativul Tatăl Nostru. Nu faima, nu renumele și nici poziția socială nu definesc cel mai bine esența noastră, ci faptul că suntem OAMENI creați după „chipul și asemănarea Lui” (cf. Gen. 1,26).

 

Constantin Necula despre ura de rând și rândul la ură

 

Războiul din Ucraina a scos lucruri frumoase din sufletele multor români: solidaritatea, caritatea, milostenia, compasiunea umană. Mii de români s-au pornit să ajute, să ofere, să dăruiască. În cele mai scumpe orașe, anunțuri de găzduire gratuită a refugiaților au curs zi după zi. Transporturi cu ajutoare s-au trimis și în Ucraina, la cei rămași acolo. Cu toate acestea, o parte dintre noi, alți cetățeni români au reacționat critic față de ajutorul acordat ucrainenilor. De ce? Cum se explică acest tip de reacție?

 

În ziua în care a izbucnit războiul, era programat la operația de cancer, la Kiev. N-a mai apucat s-o facă. A pornit odată cu familia în refugiu. A ajuns în România și voluntarii români l-au ajutat să găsească ce căuta: un oraș, o gazdă, un spital care să-l ajute. „Eram programat pentru intervenție chirurgicală în Kiev, dar au început bombardamentele și toate intervențiile programate au fost anulate. Trebuia să mă operez, medicul a spus că nu se mai poate amâna. Am aflat că Institutul din Cluj acordă ajutor pacienților oncologici și am decis să vin aici”, declara pacientul ucrainean. Într-adevăr, bolnavii ucrainieni care fug de război și nu mai au unde să primească îngrijiri medicale se pot trata gratuit în spitalele din România, conform Ordonanței de Urgență nr 15/2022.

Prin urmare, Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a decis să trateze și aici bolnavii de cancer din Ucraina. Printre ei, era și Hnatiuk Serhii, în vârstă de 73 de ani, originar din Kiev. El a fost diagnosticat cu tumoră vezicală și le-a mărturisit medicilor că, dacă n-ar fi fost bolnav, ar fi rămas în țară sa să lupte cu arma în mână împotriva invadatorilor. A fost operat cu succes și este bine.

Publicarea știrii însă, precum și postarea ei pe o rețea de socializare a stârnit numeroase comentarii de dezaprobare, atitudini critice față de decizia spitalului. „Las că plătim noi români la sănătate și vin alți gratis. Bravo România. Las că plătim noi pt ei”, a comentat Bianca. „Doamne ferește de război și de soarta celor refugiați… dar totuși… Pentu bolnavii noștri, indiferent de vârstă, oare când vor fi fonduri? Sau ai noștri nu (mai) contează? Doar întreb, așa, ca pentru un prieten… Mi se pare o totală lipsă de respect față de contribuabili, și asta nu e lipsă de empatie față de refugiați. Dar totuși, mi se pare că ce-i al nostru ar trebui să ne/le doară mai mult” scrie Edith Erzsébet. „Românii mai au acces la spitale? S-au numai cei din Ukrajna?”, întreabă József. Medicul oncolog Patriciu Achimaș descria în știre situația dramatică a refugiaților bolnavi de cancer: „Suntem obișnuiți să discutăm cu pacienții oncologici. Am fost nevoiți să învățăm cum să dăm vești nu tocmai bune, să comunicăm cu pacienții e partea noastră de meserie, dar e infinit mai complicat, emoțional, să te întâlnești cu femei tinere, care au venit din Ucraina cu copii aici și care au probleme de natură oncologică, să-ți povestească cum și-au părăsit casele. Vă puteți imagina cât de mult se amplifică reciproc problema dezrădăcinării cu cea a cancerului. Sunt probleme sociale imense”.

Cu toate acestea, reacțiile dure de respingere și revoltă față de tratarea lor aici, au curs cu sutele. Astfel încât, Institutul s-a văzut nevoit să revină asupra anunțului și să ofere explicații, justificări. „Un aspect important de precizat: cheltuielile generate de această situație de criză, dar care este temporară se asigură printr-un buget separat față de asigurații români, buget la care se adaugă și sprijinul Uniunii Europene”, au comunicat reprezentanții Institutului Oncologic clujean.

(…)

Pe când se apropia de lehamite Covidul am crezut, real, că am auzit tot ce se poate auzi în spațiul public despre complot – manipulare ori falsă poziționare față de adevăr. A fost deajuns ca un urmaș în tron al celor ce au făcut din opțiunea politică pușcărie pentru milioane de oameni să-și repornească moara îndrăcită și parcă toată răutatea ce mai ședea sub spuză a explodat. Talentații iconomi ai tainelor facebook-ului și-au găsit liniștea.

Într-un soi de transă post – covid au redescoperit că au de ce spera la mai multă expunere a inconștienței lor cu ifose umanitariste. Puhoiul real de oameni care a trecut Frontiera – în sensul lui Coetze din Așteptându-i pe barbari – ne-a umplut de durere pe unii. Pe alții de o imprescriptibilă intelectual ură. Incredibil să descoperi în copilul înghețat ce vine dinspre Herța spre propria sa copilărie – să le spunem oare comentatorilor de pripas că mulți dintre cei care au trecut spre noi în evadarea lor vorbesc limba română? – idolatrizarea unui complot ori a unui aranjament ideologic. Sau să negi realitatea, cot la cot cu o întreagă mașină de fum. Sau să accepți dimensiunea aberantă a minciunii drept adevăr cu obstinația în care ai transformat masca în steag al libertății. Într-o viitoare istorie a patologiei gândirii umane clipele acestea vor fi volume de inconștiență și stupoare.

Am descoperit însă și cutremurătoarea grijă imediată a presupusului umanist. Întreabă pe toate colțurile de canal de comunicare cum e posibil să ajuți ucrainienii în timp ce uiți de ai tăi. Și aduc o cifră: 300 de copii săraci ori bătrâni ori dezocupați…Cine ne oprește să-i ajutăm? Organizațiile pe care eu le cunosc în Sibiu, de exemplu, sunt în linia întâi a ajutorării aproapelui de ani buni: Crucea Roșie, Sus Inima ori ceea ce numim Fundația Comunitară Sibiu. Ultima una dintre cele mai vii alcătuiri în închegarea și dezvoltarea de proiecte, inclusiv sociale. Un soi de areopag de educație care nu se rezumă doar la alerga pe stradă pentru strângere de fonduri.

Privesc comentariile. Vai cum slăbește biata Românie din ajutorul acordat ucrainienilor. Mă simt rușinat, ca om și ca preot, de comentariile lor bolnave de ură, incredibilă ură. Să nu poți înțelege urgența unui astfel de moment e una, dar să lovești în plus peste lovire mi se pare alienare, așezarea în aceeași linie cu agresorul principal. Este cât se poate de limpede că eforturi particulare și o insuportabilă – pentru comentatorii binelui – unitate de acțiune a particularilor a făcut diferența în primele zile. Cine nu se uită decât la tik-tok-uri nu are cum să vadă, de exemplu, cum materialele pot fi filmate la schimbarea turei în graniță ori în momentele foarte scurte de respiro între valuri. Poți arăta și o mare seacă dacă o filmezi din perspectiva unei plaje colmatate. Mi-am adus aminte, mai mult decât oricând, de spusa Mântuitorului: „ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor auzi” cu toate conotațiile pe care Însuși Domnul le arată (Matei 13. 14-16). Obsesia pe adevărul tău naște monstrul minciunii fără chip, lărgită nefiresc în haosul creat de lipsa congruenței intelectual. Apărătorii libertății cu elastic a măștilor refuză să vadă șenilele…

Dacă ar fi să facem o analiză teologică asupra războiului am putea-o reduce la primul rând de Ectenie din Liturghie: „Cu pace Domnului să ne rugăm; Pentru pacea de sus și mântuirea sufletelor noastre…”. Nu există pace să cheme moartea ci mântuirea veșniciei ce sclipește în noi, Chip al Slavei chiar de purtăm rănile păcatelor. Cum nu poate exista argumentare a uciderii pe buze de creștin. Cum, oricât de bine intenționat aș fi, nu cred că în Duminica în care Evanghelia Postului ne învăța să dăm pâine flămândului și apă însetatului, să căutăm bolnavul și întemnițatul ori să îmbrăcăm pe cel gol este în voia lui Dumnezeu cel care dă bombe, gloanțe ori șenile. Nu putem să ne mințim chiar așa. Acum poate înțelegem speculația nătângismului fals – umanitar. E un cuvânt în Proverbele lui Solomon: „Cuiburile înțelepciunii sunt mai alese decât aurul și cuiburile cunoașterii sunt mai alese decât argintul” (Proverbe 16. 16) și se completează mai apoi cu acest adevăr: „Cel ce primește învățătură va fi plin de bunătăți, iar cel ce păzește mustrările se va înțelepți” (Proverbe 16. 18). E adevărată mustrarea lor, a celor care și-au făcut cuib de înțelepciune din cuibul anonimatului flegmatic și autocalificant? Care din săracii noștri încurcă să facem bine? Câți dintre oamenii aceștia au mișcat un deget. Nici o frustrare din lume nu-ți îngăduie să nu vezi săracul prin ochii lui Hristos. Ni se vădește limpede.

Noi nu ducem lipsă de bani ci de caractere. De oameni care să înțeleagă urgența momentului și relevanta nevoie de comuniune. Până de curând aceeași oameni scriau împotriva distanțării sociale, acum se vădesc a fi frigizi la asumare. Un frivolism care descoperă cititorului atent doza de narcisism care pare că-i încântă. Uită cuvântul aceluiași Solomon: „Omul care muncește, pentru el muncește și-și alungă propria sa prăbușire, dar omul sucit își caută pieirea în propria sa gură” (Proverbe 16. 28). Cum nu ne cutremurăm când oamenii aceștia care vin spre noi sunt EL, Hristosul Vel Viu. Fiecare duminică din Postul acesta ne-a apropiat de modelele milosteniei. Dintâi Evanghelia amintită, al cărui ecou pentru cei care nu-și respectă sensul creștin al vieții, este alungarea în iad (în ce formă vreți!) ( Matei 25. 35-45 ș.u).

Apoi ni s-a arătat că e nevoie de oameni pentru ca omul să nu mai fie în neputință și să fie redat societății – în ciuda cârcotașilor farisei ori cărturari. O spărtură în acoperiș vădește credință. Lipsa acestei spărturi lasă omul de lângă tine în mizeria răutății tale (Marcu cap. 2) . Apoi scurt, pentru a înțelege ierarhia din Împărăția ce o vestește lumii, Hristos descoperă Ucenicilor valoarea slujirii. Abia în acest context crucea cea dinainte de Înviere consună Crucii celei de după Înviere (Marcu 8. 34-38). În fond ce-i folosește unui om să aibă lumea întreagă și like-uri pe FB dacă își pierde sufletul? Sau ce poți da la schimb cu sufletul unui om, oricărui om?

Dar cui să spui asta? Valul de Caini este sufocant. Supărați că jertfa celor ce ajută oamenii e primită iar stearpa lor propagandă nu naște decât comentarii absolut jignitoare oricărei gândiri coerente. Ce anume mișcă inima lor spre neputința de a iubi. Exact ce i-a făcut să nege mereu evidențele, să nască o ideologie împotriva altei ideologii. Nu. Nu există creștinism în grija lor doar pentru niște săraci pe care nu i-au văzut de vreme ce pentru aceștia, care se văd, au numai cuvinte de batjocură. Între timp mincinoasele picioare scurte s-au prins în lianele altor știri și pretexte. Dar rămășița de rău le-a rămas printre dinții care au mușcat din aproapele. Această elită din umbră – chiar așa, din umbre de fapt – dezvoltă un soi de atașament de sectă insipidă. Am scris zilele trecute în Gazeta de Nord-Vest (Satu Mare) un gând pe care-l reiau cu simplitatea recitirii. Am descoperit între cugetările predicatorului A. W. Toezer un text care îmi pare acum, la vremuri și vreme, extrem de potrivit: „Unul din necazurile noastre de astăzi – cel mai probabil textul este de prin 1924, n.m – este că știm prea multe lucruri. Tot cursul actual merge spre acumularea de o multitudine de fapte nelegate între ele, fără o filosofie unificatoare care să le dea un înțeles, un sens. Micile reviste informative creștine tind să încurajeze tipul de studiu „de a sări de la o idee la alta”. Acesta produce o superficialitate informată mai rea în multe feluri decât neștiința în sine” (James L. Snyder, Viața lui A. W. Tozer. În urmărirea lui Dumnezeu. Biografie, Perla Suferinței, 2022, p. 65). Dinaintea creștinului nu există alternativa manipulării propagandistice decât dacă pierde din vedere și din viață, aș îndrăzni, Evanghelia Domnului Iisus Hristos.

Devine dureros să vezi cum caută argumente istorice în ură. Cum caută să argumenteze indolența și insensibilitatea la nevoia aproapelui prin argumente istorice propuse de alții, pe care nici nu le înțelege și nici nu le gândește în vreun fel. E vremea mediocrilor cu gură mare de ceva vreme. Dar Părinții Bisericii ne învață că discernerea va fi unul din marile daruri ale sfârșitului. Chiar dacă Sfârșitul nu-i aici, merită încercat să ne activăm discernământul drept armă de apărare la impostură și răutate. Nu suntem chemați nicicum să judecăm evoluția politică a unei situații geopolitice. Suntem chemați să plinim Evanghelia, clară și eficace în a ne oferi soluția practică în situațiile de criză în care ne zbatem. Orice incitare la nesimțire și ură este semn al agoniei morale în care ne zbatem de ani buni. Îndemnul de a vedea dramele de lângă noi și să nu empatizăm cu grava situație a ucrainienilor îmi par puerile și lipsite de etică. Domnul Însuși ne spune că-i avem pururea pe săraci alături de noi și că un sărac nu poate fi opreliște să ajutăm alt sărac.

Penibilul începe atunci când afli că grijuliul de acum este un durător în cot de mult timp la adresa celui în nevoi și că nu face alta decât să încropească un capital de imagine. Penibilul cheamă penalul. Nu în forma lui legală, dată de stat, ci în forma lui morală, dată ca amendă de Hristos. Nu vom apuca să penalizăm toți penibilii dar cred că amendăm poziția lor cel mai bine ajutând. Dăruind din plin ceea ce avem. Suntem prea săraci ca să nu înțelegem sărăcia lor. Să nu ne amintim de propria evadare din abisul comunist. Ce ne face să fim acum atât de pătrățoși sufletește? Binele prefăcut în care locuim de 30 de ani?

Curtoazia unei false informări, în care libertățile se îneacă în zoaia libertinajelor ieftine și superficialitatea politicianistă a politicului ne-au creat senzația că ne-am civilizat, că valorile morale la care aderăm sunt vii, ne dăruiesc viață. Căutarea nu am făcut-o mereu pe Cale ca să aflăm Adevărul și Acesta să ni se facă Libertatea dinlăuntru, fără de care dinafară nu există nimic, numai fronturi deschise în războaie. Dacă avem de unde începe restaurarea clipei? O singură posibilitate, alternativă celorlalte vânturate ieftin prin viețile noastre: Hristos! Poate părea stânjenitor celor care cred prea mult în tehnicizarea mântuirii, în civilizarea doar prin mecanisme de gândire, în raționarea până la absurd asupra unei realității ea însăși absurde. E vremea recondiționării gândirii noastre în Evanghelie. Vremea în care discernem adevărul de minciună. E timpul să acceptăm că nevoința către nevoință cere schimbare a vieții, Naștere de Sus. Nu doar admitere administrativă în norma lucrării ci Lucrare în Duhul Sfânt al propriilor noastre vieți. Și cum aproapele este viața noastră trebuie să începem să refuzăm superficialitatea informată. Să construim acel mod de a gândi viața în adâncul ei de realism inalienabil. Unde strâmbătatea poate omorî și schilodi sufletește. Să cerem să vedem. Și văzând să creștem iubirea”.

Pare joc de metafore. Credeți-mă, după câteva nopți de nesomn ajutându-i înțelegi cel mai bine cât a mai rămas om din tine. Și te rogi: Doamne ajută-ne ca iubind pe aproapele fă minunea să treacă Războiul de la noi!

 

P.S. Pentru cei care cred că numai ucrainienilor trebuie să le acordăm ajutor le spun, spre dezamăgire, că multe din ajutoarele umanitare românești au ajuns și la niște copii flămânzi și înghețați care deloc întâmplător erau în hainele unei armate ce mult timp ni s-a părut roșie. Și că printre cuvintele ce nu au nevoie de traducere în limba română pentru ucrainieni ori ruși e cuvântul mamă. Dincolo de cuvânt realitatea unor lacrimi împietrite.

 

(Articol publicat pe 1 aprilie 2022, disponibil online pe https://www.revistasinteza.ro/constantin-necula-despre-ura-de-rand-si-randul-la-ura)

Foto: https://www.digi24.ro/stiri/externe/razboi-in-ucraina-900-de-civili-au-fost-gasiti-morti-in-regiunea-kievului-dupa-plecarea-trupelor-ruse-1907703

Drd. Daniel Giurgiu

Anul II